At Aki's place

-dragut... si veverita aia a vorbit? *foarte mirat*

- Da. * ii zambesc* O cunosc. Este de treaba. Din moment ce am trait 5 ani in padure, am invatat sa comunic cu animalele. * ii zambesc* Ajunsesem la concluzia ca animalele is mai bune ca oamenii. Ele au fost singurele care m-au acceptat de cand cu faza de acum 12 ani.

-hey... eu nu te-am acceptat? * ma uit la ea cu fata de catelus*

* incep sa chicotesc*
- Nu am spus-o in sensul ala. Am vrut sa spun ca au fost primele care m-au acceptat. Cred ca m-am exprimat eu gresit. Scuze. De cand l-am revazut pe fratele meu si te-am intalnit pe tine am inceput sa realizez ca am exagerat putin. Chiar daca am fost urata de atata lume, au existat totusi persoane care au tinut la mine. * ii zambesc*

-da... destul de mult* o sarut*

Il strang in brate.
- Multumesc. * ii zambesc*

-bun... deci... acum ce asteaptam?

- Sa vina Kiri. * ii zambesc*

In secunda urmatoare, apare o veverita mai mare cu un semn pe burta.
K:- Aki! Ce surpriza. * zambeste*
- Hey, Kiri. * ii zambesc*
K:- Deci, cu ce vant pe aici?
- Pai, cred ca s-a rupt blestemul.
K:- Da? Ma bucur. Dar, trebuie sa vii cu mine.
- Bine.
Ma apropriu de el si il imbratisez dupa care il iau de mana.
- Hai dupa mine. * ii zambesc*

-vin si eu sau e ceva secret?

* incep sa chicotesc si il sarut*
- Desigur ca vii cu mine. Nu as merge nicaieri fara tine. * ii zambesc*

-bine... o iau de brat si o urmez

Ajungem intr-o incapere uriasa. Kiri incepe sa-mi faca cateva analize.
- Deci?
K:- Da, ai scapat. Mai am o intrebare.
- Spune.
K:- Cum te-ai simtit in ultima vreme? Ai fost fericita sau trista?
* imi intorc privirea spre el si ii zambesc, dupa care ma intorc spre Kiri*
- Foarte fericita. * zambesc*
K:- Asta e.
- Ce?
K:- Motivul pentru care ai iesit de sub blestem. Vezi tu, blestemul era influentat de sentimentele tale. Cu cat erai mai trista, cu atat se estindea mai tare, Insa, daca ai fost fericita, acesta a inceput sa isi piarda puterea asupra ta. Deci, fericirea ta a fost ceea ce te-a scos de sub blestem. Nu ti-am spus asta, pentru ca mi-a fost teama ca te vei intrista mai tare si se va extinde din moment ce in perioada aia erai vanata.
- Inteleg.
K:- Mai este altceva ce te intereseaza?
- Nu. * ii zambesc* Multumesc mult.
K:- Nu ai pentru ce. *zambeste* Ne mai vedem.
- Da. * ii zambesc*
Il trag de mana zambindu-i.
- Hai sa mergem acasa.

-deja e si casa mea ?*zambesc si rad*

- Tu ce crezi? *incep sa chicotesc*

-bine...hai acasa... *ma duc inapoi pe drumul pe care am venit*
OOC:-eu postez de pe telefon ca ma pune stresul sa ma culc... asa ca sar putea sa postez putin mai greu la inceput pana se obisnuieste telefonul cu reteaua

OOC:- OK.
BIC: Ajungem in fata casei si opresc portalul.
- Multumesc foarte mult. * il iau in brate si il sarut*

O iau si eu in brate si ii raspund la sarut
-nu ai pentru ce sa multumesti

- Cum nu? Datorita tie am iesit de sub blestem. * ii zambesc* Iti raman datoare pe viata. * ii zambesc*

-hmm...ma mai gandesc ce sa iti cer *zambesc*

*ii zambesc si il sarut*
- Hai sa intram in casa.

-bine... *intru cu ea in casa* nu stiu de tine dar mie imi e foame

- Daca vrei, iti pregatesc eu ceva. * ii zambesc*

-mersi mult... *o sarut* te-oi fi intaltat tu dar nu esti mai inalta ca mine

* ii zambesc*
- Pai, nici mami nu era foarte inalta. Stii, cand eram mica ni se spunea ca semanam. * ii zambesc* Ea a stiut ca o voi mosteni. Chiar mi-a spus asta. * ii zambesc si il imbratisez* Hai ca merg sa fac ceva de mancare.

Ma asez la masa din bucatarie si o astept si pe ea