Lacul Rosu.

Se simti putin mai linistita.
-E bine de stiut.-zambi

- Nu cred ca e nevoie sa ma ascundeti. Oricum trebuie sa ma antrenez. Vreau sa-mi razbun familia. Si sunt in stare de orice.

-Te-as putea ajuta dar cred ca nu ar mai fii razbunare daca ii ucid eu.

- Pai, am zis ca am sa-i ucid eu.

-Pana atunci va trebui sa devi genin.Inca nu ai puterea necesara pentru asta. Dar cu multa Munca vei putea ajunge mai puternica ca mine.

- Da. Sunt in stare sa fac orice. Cei din familia ma sunt foarte razbunatori. Asa este fiecare membru. Sau mai bine zis, era. * privesc putin spre cer si imi curge o lacrima*

Ii sterg lacrima si ii zambesc.
-Ii vei razbuna. Cred in puterea ta... si orice viziune ai nu va schimba cu nimic destinu tau.

- Mersi. * ii zambesc* Nu stiu daca e adevarata viziunea sau cineva isi bate joc de mine, si sincera sa fiu, nici nu-mi pasa. Pana nu ii vad morti pe cei care mi-au distrus familia nu voi avea liniste.

-Eu voi deveni Hokage! *Spun serios*

- Tare. * ii zambesc*

-Inca nu stiu daca voi putea face asta dar... voi incerca.

- Pai, trebuie sa fi optimist. Eu mereu imi spun ca ii voi invinge pe aia, desi stiu ca exista sanse sa nu reusesc. Mereu am fost toata un zambet la suprafata. Dar in interior is distrusa. Ma rog..cei care au trecut prin ceea ce am trecut si eu ma inteleg.

-Eu... nu am trecut prin asta.... adica... eu nu mi-am cunoscut foarte bine parintii....

- Umm, in ce sens?

-In sensu... am crescut alaturi de ei dar nu ca un fiu.... si mai mult ca un servitor.... m-am atrenat din greu sa pot pleca de acasa.

- A. Imi pare rau. Eu m-am descurcat intotdeauna singura. Ai mei erau prea ocupati sa se razboiasca cu o alta familie. Defapt, cred ca erau mai multe. Oricum, ei nu se prea intelegeau cu lumea. Poate ca aceia care i-ai omorat faceau parte din una dintre familiile alea. Oricum, nu-mi pasa. Eu eram intr-un fel diferita de ei. In sensul ca ei urau pe toti si toti ii urau. Dar eu ma inteleg cu majoritatea oamenilor. Asta pentru ca par vesela mereu. Dar, asta e doar la suprafata. Oricum, niciodata nu imi gaseam locul in alte sate. Nimeni nu avea loc unde sa ma tina, asa ca am trait mai bine de 10 ani, cred, prin paduri. Oricum, asta nu mai conteaza. M-am obisnuit. * zambesc*

-Eu tot am zis sa imi cumpar o casa aici in sat dar... de cand am fost transformat in varcolac... am fost privit cu ochi rai... si decat sa ii fac sa ma urasca si mai mult mai bine traiesc pe unde apuc.

- Eu am casa, dar sincera sa fiu nu cred ca am stat in ea mai mult de 2 ore. * rad* Unii oamenii ma considerau o ciudata. Dar chiar nu imi pasa.

-Adevarat ca toti ma urasc dar... eu nu am renuntat in a ajuta satul. Daca apar raufacatori ma bag primu si ii fac sa sufere dar.... tot nu sunt privit cu ochi buni... orice fac parca fac gresit...

- Eu nu te urasc. * ii zambesc* Starea mea de spirit se schimba destul de des. Acum par de treaba dar oricand pot sa devin nervoasa. Si fac urat. Foarte... Cred ca de asta nu ma prea suportau si chiar se temeau de mine.. Daca m-ai vedea, cred ca te-ai speria si tu..

-Ai vazut macar in ce ma transform? Nu ma mai sperie nimic crede-ma.

- Umm, da. Am vazut. Si te cred. La cate lucruri am vazut si trait, nimic nu ma mai sperie. Umm, defapt doar tunetele. * rad*

-la mine tipetele ma termina.... daca cineva tipa incepe sa ma doara capu... doar aud de 10 ori mai bine deci...

- A. Apropo, imi cer scuze pentru faza de mai devreme.

-E okay... sincer... oricum bestia acum e controlata de mine. Nu iese decat daca cineva este in pericol atat.