Inspiraţie de moment

Subiect: Inspiraţie de moment 2011-07-15, 00:15

După cum spune titlul, ceea ce voi posta sunt(pentru mine cel putin) nişte proiecte pe care le-am scris când inspiraţi m-a lovit cu parul în cap.
Da, majoritatea vi se pot părea siropoase. Motivul e evident, sunt o fată şi este perfect logic să scriu chestii siropoase, chit c-o fac fără să vreau.
Nu-mi amintesc(de ieri până azi) să fi văzut o regulă care să-mi interzică să fac acest topic, iar dacă este şi am scăpat-o din vedere cer să fie şters.

1. Puzzle

Te trezeşti în timpul nopţii din cauza aerului rece. Abia deschizi ochii şi realizezi că nu eşti în pat; nici măcar nu eşti într-o cameră. Eşti în parc îmbracat în blugii aceia care îţi dau un aer rebel şi cu acelasi palton negru. Abia acum realizezi că ai adormit pe bancă. Încerci să te ridici dar te simţi înţepenit. Cum ai ajuns aici, totuşi? Închizi ochii, tragi aer în piept şi te ridici brusc. A fost o idee proastă căci acum eşti ameţit. Dar măcar eşti în picioare.
Îţi treci mana prin păr şi aerul din jurul tău se umple cu parfum. Acel parfum floral. Şi totuşi, cum ai ajuns aici? Se pare că cu cât încerci mai mult să-ţi amintesti cu atât eşti mai confuz. Dar el, dar eu, dar, dar... dar nimic! E ca şi cum ai încerca să faci un puzzle şi cineva a furat intenţionat câteva piese, doar ca să te vadă cum te chinui. Cine ar fi atât de crud? Cine ţi-ar putea fura aceste amintiri? Sunt ale tale!
E ok. E absolut normal. E creierul tău care le-a ascuns ca o măsură de autoapărare. Şi cu cât încerci să-ţi aminteşti, cu atât uiţi mai multe.
Ajungi în sfârşit, acasă. Îţi arunci hainele pe podea şi fugi direct sub duş. Încerci să te consolezi cu gândul că puzzle-ul nu va fi niciodată complet. Te arunci în pat şi adormi. S-ar putea ca povestea să se repete.

Câte piese eşti dispus să pierzi?

Subiect: Re: Inspiraţie de moment 2011-07-15, 00:21

ce fain.........felicitari

Subiect: Re: Inspiraţie de moment 2011-07-15, 12:06

Danke.

Subiect: Re: Inspiraţie de moment 2011-07-15, 23:55

Inainte de toate, eu nu voi comenta, voi critica. Vreau sa iti spun unde ai gresit.
Scrii One Shot-uri, nu? Sa revenim la lucrare, nu m-a incantat chiar foarte tare dar a avut acel ceva care te face sa vrei sa o citesti. Voi incepe cu inceputul, titlul. Scurt si la obiect, totusi nu mi se pare ca se potriveste cu lucrarea. Next, introducerea. Exista doua tipuri de introducere. Introducerea falsa si cea normala ca sa zic asa. Introducerea falsa esta grabita si nu descrie foarte bine locul, personajele si sentimentele lor. Cea normala este inversul ei. Cred ca la tine este vorba de prima varianta.
Cuprinsul tau nu prea contine descriere si nici nu se imbina prea frumos cu naratiunea. Chiar si pentru un One Shot tot ai nevoie sa descrii personajele. Sfarsitul este total confuz. Eu care credeam ca o sa ma faca sa inteleg cu adevarat despre ce e vorba in poveste. Sfarsitul nu trebuie grabit. As spune ceva si despre personaje dar nu am ce. Nu ai descris nimic. Nici daca e fata/baiat, cati ani are, cum arata sau numele lui/ei.

Sper sa nu te superi dar eu ti-am dat doar niste sfaturi.
Imi pare rau pentru eventualele greseli de tastare. M-am grabit.

Subiect: Re: Inspiraţie de moment 2011-07-16, 05:58

Nu exista personaje pentru că aceasta este o descriere. Mai exact ceea ce mi s-a întâmplat într-o zi de septembrie.
Dar o să pun şi un proiect care conţine şi personaje, dacă tot insişti pe tema asta.

2. Orfanul

-Un bilet dus spre Moscova.
-Desigur. Ave--
-Nu, nu am rezervare.
Am plătit biletul destul de scump şi m-am aşezat pe-o banca. Lumea se uita ciudat la mine.
La ultimul fum din prima ţigară cineva s-a asezat langa mine. M-a surprins, nu mă analiza ca toţi ceilalţi. Am aruncat ţigara pe jos fară a mă obosi s-o sting. Zapada imaculată şi, dupa mine, mult prea multă avea să facă asta pentru mine.
Am ridicat colţurile buzelor şi mi-am întors capul spre persoana de lângă mine. Era un băieţel orfan, din câte se pare. Hainele-i erau zdrenţuite şi murdare, de culori închise. Făceau un contrast tare frumos cu pielea lui palidă, ca de fildeş. Pe cap avea un fes de lână, negru şi găurit. Şi acesta făcea un contrast frumos cu parul său blond, dezordonat. Ochi-i verzi erau atât de sinceri şi de trişti încât m-au făcut să tresar.
A întins mâinile-i tremurânde spre mine. Avea degetele lungi, ca de pianist, unghiile puţin mai lungi decât era necesar, însa asta nu strica cu nimic tabloul trist la care mă uitam cu gura deschisă larg.
-Mami?

--Continuarea o voi posta mâine.

Subiect: Re: Inspiraţie de moment 2011-07-23, 03:16

Am închis gura şi am zâmbit trist.
-Nu, dar aş putea fi.
Mi-a sărit în braţe, uimindu-mă iară. Eu la rândul meu l-am strâns în braţe, cât de tare am putut. Nu mai aveam prea multă putere rămasă după toată goana de azi dimineaţă, aşa că m-am putut decât să-i ating părul drept şi catifelat. Când mi-a dat drumul, baieţelul şi-a lăsat capul în poala mea, purtat de vise, din câte mi-am putut da seama. Mi-am dat paltonul negru din blană de pisică jos şi l-am acoperit cu el. Cele 2 pulovere negre aveau să-mi ţină de cald.
La primul fum din ultima ţigară trenul a sosit în gară cu o întârziere de 3 ore. L-am trezit pe orfanul al căru-i nume încă nu-l ştiam şi ne-am urcat în trenul accelerat.
Era vorbăreţ. Aflasem că mama lui murise de cancer, iar tatăl, beţiv fiind, l-a trimis la orfelinatul Elsa Brändström. Numele lui era Vladimir Ira Dostoievski şi avea 9 ani. Era priceput la pictură şi ştia să cânte la pian. "Am învăţat singur!", mi-a spus el. Iar eu l-am crezut, căci şi eu am învăţat să cânt la harpă tot singură. Tăceam şi-l ascultam. Îmi făcea plăcere să-l ascult. Avea o voce caldă, acel gen de voce care ţi-ai dori s-o auzi toată ziua dacă se poate. Nu i-am răspuns decât la o parte din zecile de întrebări adresate. Doar la cele esenţiale.
Peste 2 zile am ajuns la Moscova. Am ajuns acasă. Aici lumea nu se mai uita ciudat, ci erau îngroziţi. Toţi au auzit de ”problemele” mele. Se auzeau voci din toate părţile:
-Sărmanul copil!
-Nu vreau să-mi imaginez ce-i va face!
-Ma întreb unde-l va îngropa...
Însa Vladimir mă ţinea de mână şi sărea vesel. Am luat o trăsură şi în scurt timp am ajuns la conac. O clădire înalta, prea mare pentru o singură persoană, din cărămidă roşie.
În faţa sa erau doi brazi bătrâni, aplecaţi puţin spre casă, probabil din cauza furtunilor violente de zăpadă care s-au abătut asupra oraşului acum câteva zile. Părea a fi un sanatoriu.
Am intrat în conac.
-Aşteaptă-mă aici, i-am poruncit eu lui Vladimir.
El a luat totul ca pe un joc şi s-a aşezat pe parchetul din lemn de cireş, încercând să nu clipească.

Subiect: Re: Inspiraţie de moment 2011-11-19, 03:26

scrii foarte frumos.Ultima poveste mi-a placut cel mai mult...O sa o continui?