Back To Black

~~~~ Back to black ~~~~
Chapter 1 : Amintiri neplacute

Cand eram mica, mama obisnuia sa-mi spuna povesti cu zane si monstri si, ca orice copil, imi puneam intrebarea daca exista asa ceva. Raspunsul mamei era mereu negativ dar, doar ma amagea cu vorbe goale.

Acum ea este un monstru manipulat de o bestie, un om fara inima, pe care-l consideram cel mai bun prieten, un nemernic care s-a oferit sa ma ajute fara a ma intreba daca-i vreau ajutorul. Stiu, am zis monstru care ma ajutat, om fara inima si insusiri groanice, dar inainte de a ma turna parintilor nu s-a gandit ca o sa ajung aici unde sunt. Aici unde zac, unde nu pot respira aer curat, unde totul miroase a vechi si e putred.

Da oamnei buni, am ajuns sa ma droghez si sa beau pentru ca m-am saturat de viata asta plictisitoare. Am vrut ceva mai tare, mai puternic, sa simt ca traiesc. Dar... pentru ca mereu exista cate un exemplar... scumpul meu prieten, Naruto, a intervenit si nu m-a lasat sa mor drogata fara nici o grija. Trebuia el sa se amestece si sa-mi supere parintii. Probabil ca sunt dezamagiti si daca m-ar vedea acum in starea asta de rahat ar face infart.

Acum sunt la desintoxicare, unde probabil nu ma voi droga, adica nu voi avea acces la droguri, bautura, tigari si altele. Cine a crezut asta s-a inselat amarnic. Pentru ca acum stau nemiscata pe gresia alba a baii si mai dau un paharel pe soseaua gatului. Nici nu am observat cat de frumos este acest loc. Asa rece si oarecum, confortabil . Totul e alb, precum prima zi de ninsoare. Totul portelanat, clar, fara imperfectiuni. Nu stiu de ce mi se parea ca e o harababura de spital sau dez...into...xicare. Pfiu, si ce efect are acest whiskey.

Dar iate-uita ! Brusc un sunet ma scoala din visare si ma aduce cu picioarele pe pamant. Eu, nici ca dau prea mare atentie persoanei ce a intrat pe usa. Dar sunt curioasa din fire asa ca imi ridic usor privirea sa vad cine ma viziteaza. Se pare ca e un tip inalt, blond... ba nu, roscat, sau poate putin din ambele, deci are parul portocaliu. Si niste ochi albastrii verzui ... stai, stop cadru, e ceva neinregula cu tipul asta . Ma frec putin la ochi, clipesc de cateva ori si deschid larg ochii apoi tipul portocaliu se pare ca nu exista. Erau doar Naruto si Gaara. Vechii mei prieteni. Gaara este roscatul cu ochi fragezi ca iarba, iar Naruto, blondul cu ochii albastrii precum cel mai senin cer. Foarte frumosi de altfel.

Ii vad cum dau negativ din cap si parca din priviri ma cearta. Naruto navaleste asupra mea si-mi smulge sticla de whiskey din mana si o arunca in cea mai apropiata cabina de baie, spargand-o.
-Saraca. Sa-i fie tarana usoara si sa-i ierte Dumnezeu toate pacatele. Amin! Ma inchin cum se cuvine si vad ca si celor doi amici le pare rau pentru ca si ei fac acelasi lucru.
-Tu ai inebunit de-a bine-lea ?! ma intreaba roscatul pe un ton rastit, de parca am facut o crima.
-Ha ! Ce sa-ti povestesc. Sunt ficatii tai ?! Ha, ia zi ?! ma rastesc de doua ori mai tare decat el si ramane socat .
Asa ca ma ia de mana si ma duce direct in biroul directorului. Probabil e o fosila nedescoperita. Cum ajungem in fata usii Gaara ciocane politicos apoi intram.

OMG ! Ce bunaciune de baiat. Si eu credeam ca-i fosila. Ce ipocrita sunt. E un preafrumos print, care ma lasa masca. Are niste ochi abisali, reci care nu exprima nimic, si asta ma face sa-l plac asa mult. Se vede de la o posta ca are o personalitate misterioasa care nu te lasa sa o descoperi asa usor. Ah, ce n-as da sa fie al meu. Si revenind la descriere, are un par la fel de negru precum noaptea, lung care se duce in jos pe spate, prins intr-o coada de cal. O fata alba si fina cu doua cute pe lateralele nasului. Ceea ce-mi spune ca nu e chiar asa tanar.

Se ridica in picioare si ne saluta policos apoi ne intreaba ce s-a intamplat. Naruto cu o voce severa pe care nu am descoperit-o pana acum il roaga pe brunet sa ma inchida intr-o camera fara cai de scapare. Iar Tach, caci asa-l cheama pe brunet, ridica intrebator din spranceana. Gaara continua fraza lui naruto si spune ca m-au gasit in baie beata crita.
-Si ce ? Nu are omul voie sa se delecteze ? auzi la el, daca asta mi-e libertatea.
-Si are un tupeu mult mai nesimtit decat inainte. Deci va rog sa faceti ceva. Nu vrem sa o pierdem pentru ca s-a saturat de „viata plictisitoare” , asa cum spune ea.
-Va asigur ca nu se va mai repeta. Monique, te rog du-o pe domnisoara in Camera Alba.
-Desigur Domnule Itachi. cine ? parca era Tach , sau am omis eu „i”-urile.

Monique imi spune sa o urmez si fac cum imi cere. Ajungem in fata unei usi mari albe, care ascunde dupa ea o camera imensa. Tavanul boltit era departe, sus. Parca se afla sub copola unei catredrale inalte. In mijloc, o coloana inalta isi urca trupul lucitor spre tavan. Camera era goala si avea ziduri reci, drepte. Podeaua era din marmura iar cateva firide spargeau pe-alocuri zidurile. Parea o sala a tronului dintr-un vechi palat. Continui sa-mi rotesc ochii prin incapere si intr-un colt observ un pat simplu, de campanie. Era singura mobila din spatiul inconjurat de marmura. In lumina amurgului, in raceala zidurilor, lovit de umbra trufasa a coloanei , patul parea o incercare si un inceput de profanare.