Poveste fără titlu.

Prolog.



Rânjetul i se întipări pe faţă şi ridică arma, în dreptul lui, cu o privire rece, dispreţuitoare. Rosti pentru ultima dată întrebarea, scuipând cuvintele “ Unde e ea?” El, se ţinu tare, având o privire plină de ură. Vântul bătea cu putere, părul negru fluturând uşor, crăpându-i buzele roşiatice, plesindu-i cu duritate faţa. Scrâşni din dinţi şi rosti, robotic aceleaşi cuvinte “Nu e treaba ta”.
Trase. Glonţul ieşi cu putere din armă, îndreptându-se ţintă spre inima băiatului. Durerea era sfâşietoare. Glonţul îi străpunse cu putere pielea, rupându-i şi pătrunzând adânc în inimă. Un geamăt profund se auzi din adâncul pieptului, oferindu-i o senzaţie de dezgust.
Pierdut, ameţit, începu să vadă înceţoşat până când, solidificat, deveni inconştient iar trupul se prăbuşi zgomotos pe asfaltul dur.
Ceru se înnoră şi mici picături cădeau cu repeziciune din cer. Sângele se intindea tot mai mult, golindu-se din trupul băiatului. Un ţipăt asurzitor se auzi. Fata, grăbită, cu lacrimi în ochii, se apropie, împiedicându-se, de băiat. Căzu în genunchi la pieptul acestuia, plângându-l. Bătea cu putere în piept, strigându-i inconştient, neîncetat, numele, sperând vag să se trezească.
Nimic din partea lui, nici un semn de viaţă. Inima-i bătu cu putere apoi nimic. Se opri. Fata amuţi. Îşi muşcă buza, dându-i sângele şi strigă, disperată, după el. Îl înfăşcă cu putere de piept, zguduindu-l, urându-l. Căzu, secată de puteri, fără alte lacrimi pe cale să curgă, la pieptul lui, strângându-l cu căldură în braţe, rostindu-i, pe un ton dulce, pierdut „Te iubesc”.